Medicina Naturista
| Site-ul www.medicina-familiei.ro vine in intampinarea dvs. cu articole despre medicina familiei, sanatate si tratamente, in care veti gasi raspunsurile la intrebarile voastre medicale. Va dorim navigare placuta in continuare. |
|
|
 | Astazi | 170 |  | Ieri | 860 |  | In aceasta saptamana | 7341 |  | In aceasta luna | 4128 |  | Total | 581441 |
|
I. REZUMAT
Curiozitatea nativa, specifica omului, a fost stârnita la inceputul deceniului noua al secolului nostru de descoperirea unei boli noi, cu caracter epidemic si evolutie grava, mortala. Atitudinea teribilista cu care a fost privita initial aceasta noua maladie ajunsa " la moda " si socotita a fi doar o "gaselnita " aruncata in calea si spre incercarea atotputerniciei greniului uman a fost rapid inlocuita de o aevarata psihoza de panica, data fiind evolutia implacabil fatala a pacientilor afectati.
Astazi, in urma acumularilor si sintetizarilor rezultatelor unui efort de cercetare extraordinar de intens, cu angrenarea unor resurse importnate de inteligenta umana si dotare materiala, panica a lasat locul, cel putin in lumea medicala, unui optimis rational.
In cadrul acestuia s-a cristalizat net conceptul unei boli infetioase noi, cu evolutie de lunga durata produsa de virusurile imunodeficientei umane HIV ( HIV - Human Immunodeficiency Virus ), numita "boala HIV ". In cadrul bolii HIV etapa evolutiva finala are un aspect clinic caracteristic, desemnat in literatura de limba franceza prin SIDA ( Syndrome d'Immuno Deficience Acquise ) iar in cea de limba engleza prin AIDS ( Acquired Immuno Deficiency Syndrome ).
II. SCURT ISTORIC
In conditiile vietii moderne, a actualei evolutii demografice, cu formarea de mari aglomerari urbane prin migrarea mâinii de lucru catre centrele industrializate, a mobilitatii crescute a populatiei prin turism, a modificarii comportamentului sexual, moral, social, insuficientei educatiei sanitare, în special a celei cu privire la sexologie, extinderii in unele tari a unor manifestari de patologie sexuala (homosexualism) cu tot progresul si marile realizari in domeniu stiintei, al culturii si sanatatii, s-a observat nu numai continua si alarmanta progresiune a unora dintre bolile venerice, dar s.-a adaugat grupului de boli pe cale sexuala, una din cele mai grave boli care a amenintat vreodata specia umana, respectiv sindromul de imunodeficienta dobândita..
In 1981, aparitia unei boli extrem de grave cu caracter de explozie epidemica si cel mai adesea cu sfârsit letal, semnalata initial la imigrantii din Haiti, si la comunitatile de homosexuali din New-York, San Francisco si Los Angeles. În scurt timp s-a precizat ca boala face parte din MTS (maladii cu transmitere sexuala ), deoarece este intâlnita predominant la persoane care contactasera - in repetate rânduri - si alte boli venerice. Recunoasterea si caracterizarea clinica a sindromului de imuno deficienta dobândita a fost realizata de specialistii americani din aceste mari centre urbane in 1981.
Prima izolare si descoperire a virusului imunodeficientei umane a fost realizata in 1983 de Prof. Luc Montagnier si colaboratorii sa i de la Institutul "Pasteur" din Franta, de la pacientii cu mari adenopatii axilare, inghinale, cervicale iar in 1984 Prof. R. Gallo si colaboratorii. de la Laboratorul din Betsheda ( SUA ) au izolat unul si acelasi virus de la bolnavii cu AIDS in stadii diferite ale bolii, realizând culturi de virus pentru a fabrica teste de diagnostic si a pepara la nevoie antigen.
III. ETIOLOGIE
Agentii cauzali ai SIDA sunt virusuri specifice dotate cu proprietatea de a distruge selectiv anumite componente ale sistemului de aparare imunologica fata de agresiunea logica din mediul inconjurator. Rezutatul final al actiunii acestor virusuri este aparitia sindromului de imunodeficienta (SIDA), fapt care le-a atras numele de virusuri alre imunodeficientei omului-HIV (Human Immunodeficiency Virus).
Virusurile imunodeficientei umane sunt retrovirusuri de 90-120 nanomicroni diametru alcatuite din molecule de ARN ca suport genetic si o enzima transcriptaza inversa, care catalizeaza transcriptia, transformarea ARN in ADN proviral dublu helicoidal, dupa informatia continuta in ARN: Acest ADN proviral se integreaza in genomul celulei gazda sub actiunea unei alte enzime "integraza".
Clasa retrovirusurilor curpinde familia oncovirinelor, producatoare de cancer si lentivirinelor. Lentivirinele sunt patogene, producatoare de efecte patogene, citopatice, suferinta si moarte celulara, intre acestea incadrându-se HIV-1, HIV-2 si SIV ( virusul imunodeficientei maimutelor ).
Virusul izolat in 1983 de francezi si apoi de americani in 1984 de la pacienti cu SIDA, a fost unul si acelasi virus, unanim denumit HIV-1.
Luc Montagnier si colaboratorii au descoperit in Africa de Vest un al doilea virus generator SIDA, iar cercetatrii amercani din aceeasi zona au izolat un virus identic cu cel descoperit de francezi, cunoscut sub numele de HIV-2. HIV-1 si HIV-2 genereaza o boala identica si raspund la fel la medicamentele antivirale.
Totusi s-a aratat ca genomul HIV-2 este diferit cu 30% de genomul HIV-1 si este nevoie de teste separate tip ELISA si Western Blot pentru identificare.
Cercetarile de virusologie efectuate in Africa pe maimute salbatice si cu precadere pe maimuta verde au dus la descoperirea unui virus producator de imunodeficienta la maimuta. SIV (Simianimmuno-deficiency virus ) a carui analiza genomica a aratat ca este foarte apropiata de cea a HIV-2.
Originea virusurilor imunodeficientei uman se pare ca este in Africa. HIV-1 isi are originea si este mai raspândit in Africa Centrala ( Uganda, Ruanda, Burundi ) iar HIV-2 in tarile Africii de Vest. Se pare ca in Africa Centrala virusul simian ar fi suferit o mutatie care sa-l faca patogen si la om.
Din Africa Centrala infectia cu HIV a fost transferata prin muncitorii haitieni in aceasta insula, iar de aici, prin homosexualii americani ce aveau in aceasta tara un loc recunoscut de vacanta, boala a fost raspândita in marile centre urbane SUA. Prin homosexuali si prin folosirea acelor de seringa nesterilizate de catre drogati, boala s-a raspândit mult in aceste doua grupe de risc, extinzându-se foarte mult apoii la heterosexuali prin numarul mare al purtatorilor aparent sanatosi ai infectiei cu HIV.
Un alt val epidemic s-a datorat progresiunii infectiei cu HIV-2. Exista in grupele de risc crescut infectari duble cu HIV-1 si HIV-2.
IV. PATOGENIE
SIDA se caracterizeaza prin alterari cantitative si functionale ale limfocitelor OK.T4 ajutatoare prin cresterea imunoglobulelor serice policlonale si prezenta de autoanticorpi. S-a aratat ca HIV are un tropism particular pentru limfocitele T4 activate ,distrugând aceste celule tinta si interferând cu cresterea si activitatea lor metabolica. De asemenea, interactioneaza direct cu limfocitele beta si produce activarea lor policlonala, sau aceasta ar fi secundara actiunii virusului asupra limfocitelor T4 auxiliare.
Printre anomaliile care caracterizeaza sindromul se întâlnesc : limfopenia, deficitul selectiv al limfocitelor T4, scaderea sau absenta hipersensibilitatii cutanate tardive la diverse antigene noi sau de rapel, cresterea imunoglobulinelor serice predominant IgG si IgA la adulti si inclusiv IgM la copii.
Alte anomalii constant observate sunt:
a) scaderea raspunsurilor proliferative ale limfocitelor in vitro la : mitogeni, antigeni, alloantigeni si autoantigene.
b) scaderea raspunsurilor citotoxice ale celulelor killer naturale;
c) scaderea citoxicitatii mediate celular, de asemenea alterarea functiei monocitelor, cresterea nivelului seric al complexelor imune;
d) defect al sintezei de interleukina2 , etc.
Trebuie relevat ca in aparitia simptomelor de boala intervin de asemenea si factori predispozanti ai gazdei ( starea imunogenetica, infectii intercurente, influenta anumitor medicamente administrate simultan, etc. ) aparitia infectiilor oportuniste grave fiind datorata perturbarii mecanismelor intime ale reglarii imune..
V. MOD DE TRANSMITERE SI GRUPURI DE POPULATIE CU RISC CRESCUT LA INFECTII
Rezervorul de virus HIV il reprezinta omul infectat. Se considera de aproape toti autorii ca omul odata infectat, devine purtator pentru toata viata ai acestei infectii virale, si ca atare , sursa permanenta de contaminare pentru partenerii sai sexuali sau pentru cei care primesc sange contaminat, produsele din acest sânge sau prin inoculari accidentale cu ace de seringa ifectate si nesterilizate. Desigur, rezervor de HIV reprezinta atât pacientii cu SIDA franc si, mai ales, cei in stare de purtatori de virus aparent sanatosi cu testul ELISA pozitiv, care reprezinta sursa principala de raspândire a bolii. Se estimeaza ca exista 50-100 si chiar mai multi purtatori de HIV in fiecare caz de SIDA declarat. In interiorul organismului, monocitele si limfoctitele T auxiliare sunt cele mai importante situsuri de localizare al HIV.
Caile de contaminare sunt: calea raporturilor sexuale, prin sânge si prin produse de sânge, de asemenea, pe cale transplacentara de la mama la fat, in timpul sarcinii si postnatal prin alaptare. Toxicomanii, mai ales cei ce folosesc droguri injectabile, se contamineaza foarte usor, imprumutându-si seringile insuficient sterilizate. La fel in spitalele de copii, prin folosirea seringilor si acelor de seringa insuficient sterilizate si transfuziilor cu sânge de la donatori purtatori ai HIV neexplorati pentru evidentierea anticorpilor anti-HIV.
Dupa parerea celor mai multi specialisti, nu exista transmiterea decat prin contact intim intercelular cu limfocite sau monocite infectate din sperma sau sângele purtatorilor de HIV.
Nu este probata transmiterea viruslui prin contacte obisnuite, familiale sau sociale in viata in comun, in camine, scoli.
Modalitatea de transmitere obisnuita cea mai frecventa este desigur cea a raporturilor sexuale, virusul fiind eliminat prin sperma si secretiile vaginale ale persoanelor contaminate. Toate lichidele organice - sângele, sperma, saliva pot vehicula limfocite T4 infectate cu HIV. Este posibil ca si alte celule ale sangelui sau ale preretilor vasculari sa adaposteasca virusul, servind astfel de rezerve de infectie.
Aparitia bolii este favorizata de contactele infectante repetate, de cantitatile mari de virus din inocul, de un eventual teren propice imunodeficent, de predispoziti spre boli autoimune, de asocierea sinergica a unei alte infectii virale .
La homosexuali transimeterea se face deosebit de usor, mucoasa anala fiind deosebit de fragila, fapt pentru care in timpul raporturilor sexuale se produc numeroase fisuri microscopice, prin care viruslui patrunde cu usurinta. Microleziunile banale si microinfectiile intercurente mai frecvente la nivelul mucoasei regiunii anorectale, precum si atunci când asemenea leziuni exista la nivelul mucoasei vaginale, bucale, reprezinta porti de intrare prin care virusul existent in limfocitele T4 din sperma pot contamina individul sanatos.
Homosexualii constituiau cu ani in urma in SUA si unele tari occidentale 70% dintre bolnavii cu HIV iar in anumite colectivitati de acest fel 60-70% dintre homosexuali erau purtatori aparent sanatosi ai aceste infectii. Mai multi factori faceau ca homosexualii sa fie un grup mare de risc, unul dintre acesti factori fiind multiplicitatea partenerilor. Unii sociologi au remarcat ca unii homosexuali au avut raporturi anuale cu peste 50-60 de parteneri, fapt ce a determinat o progresie rapida a epidemiei intr-un grup social ce reprezinta in SUA 10 milioane de indivizi.
Pe de alta parte, numerosi homosexuali sunt si toxicomani, situatie ce-i expune la o stare de exitatie sexuala.
Consumul unor droguri - heroina - diminueaza imunitatea naturala si faciliteaza difuziunea virusului. Fragilitatea lor psihica constituie de asemenea, un factor de scadere a reactivitatii imune. S-a aratat ca sunt expuse infectiei si sotiile indivizilor bisexuali.
Pentru faptele de mai sus aratate, boala a fost descrisa initial la homosexuali.
Desi in primi ani de evolutie a epidemiei de SIDA in SUA si Europa, calea raporturilor heterosexuale era considerata a fi mai putin importanta, astazi si in aceasta parte a lumii ea a devenit primordiala in raspândirea bolii.
Calea raporturilor heterosexuale a constituit de la început modul obisnuit de transmitere a bolii in Africa, contagiozitatea in aceste conditii fiind asemanatoare cu cea a sifilisului, virusul patrunzând in leziunile microscopice ce pot aparea in aceasta situatie pe mucoasele genitale. Maladia se transmite mai usor de la barbat la femie, femeile infectate africane fiind in numar mai mare. Dar si barbatii pot fi contaminati de femei infectate, daca prezinta leziuni ale glandului sau uretrei cauzate de alte infectii ce constituie porti de intrare a HIV. Homosexualitatea nu pare a fi un factor important in extinderea bolii in Africa.
S-a constatat ca transmiterea viruslui pe cale vaginala este probabil mai dificila, deoarece mucoasa vaginala este mai adaptata contactelor sexuale decat alte cai naturale.
Dintre factorii care ar facilita transmiterea HIV pe cale vaginala se citeaza: infectiile vaginale mai frecvente la femeile africane care reprezinta o flora diferita de cea a femeilor din Europa si Asia, excizia rituala a clitorisului este o sursa de noi infectii, promiscuitatea sexuala, o anumita stare de imunodepresie a acestei populatii in care tuberculoza si paludismul sunt endemice.
Si pe cale sangvina transmiterea este mai importanta in Africa, prin folosirea seringilor insuficient sterilizate. L.Montguier aprecia ca, daca transmiterea heterosexuala este mai putin "performanta" fata de transmiterea homosexuala, in absenta luarii unor masuri de prevenire se va ajunge in 10-15 ani si in celelalte continente, la situatia din Africa unde un procent important ak populatiei adulte de ambele sexe este infectat.
Toxicomanii care consuma droguri injectabile se contamineaza usor, imprumutându-si seringile nedezinfectate. Ei reprezentau in SUA 17% din bolnavii cu SIDA. În unele tari din Europa occidentala majoritatea cazurilor de SIDA apareau la drogati. Sondajele serologice in unle colectivitati de acest fel aratau ca 50-60% din toxicomani erau infectati cu acest virus.
Transmiterea virusului prin transfuzii de sânge reprezinta înainte de a pune in practica hotarârea de control serologic obligatoriu al donatorilor de sânge pentru depistarea unei eventuale infectii HIV a acestora, circa 2,5 - 3 % din totalitatea cazurilor de SIDA in SUA si Franta.
Riscul aparitiei de SIDA postranfuzional, desi era prea ridicat, reprezenta o cale curenta de transmitere a bolii , care se situa imediat dupa cea sexuala, fapt pentru care opinia medicala s.-a aratat foarte preocupata de problema securitatii sângelui si a preparatelor de sânge, propunându-se si luându-se masuri eficace pentru înlaturarea riscului unei astfel de transmiteri.
Spre a ilustra riscul transmiterii cu produse de sange a factorului VIII, la cei atinsi de hemofilie, prof. L. Montaguie arata ca intr-o instituie franceza, care adapostea copii hemofilici si nehemofilici , intre 3-16 ani, testul ELISA a demonstrat ca 50 % dintre hemofilici erau infectati cu HIV, in timp ce nici un nehemofilic nu era seropozitiv, ceea ce denota ca procesul de contaminare nu are loc in mediul scolar prin contacte strânse, dar nesexuale.
Situatia s-a schimbat in Franta, in 1985, cand guvernul francez a decis ca toti donatorii de sânge sa fie supusi testarii, pentru a indeparta dintre donatori subiectii seropozitivi HIV si a evita riscul unei boli SIDA de origine transfuzionala.
Si la noi in tara, dupa revolutia din 1989, acest deziderat s-a realizat..
În practica mai ramâne un foarte mic risc, deoarece nu se pot detecta persoanele recent infectate ( sub 4 saptamâni ) care n-au format înca anticorpi anti-HIV.
În legatura cu transmiterea trasplacentara, s-a constat ca mamele bolnave sau purtatoare asmptomatice ale infectiei, cu testele ELISA si Western Blot pozitive, pot transmite infectia la nou nascuti în peste 50% din cazuri. Mama infectata transmite virusul transplacentar produsului sau de conceptie, probabil în ultimul trimestru de sarcina. La nastere, copilul imatur din punct de vedere imunitar , este purtator de anticorpi anti-HIV de la mama.Aproximativ 2/3 dintre copii infectati prezinta postnatal manifestari severe ( infectii majore, tulburpri neurologice, microcefalie) care pun în pericol existenta lor.Simptomele sindromului de imunodeficienta apar la 4-6 kuni de la nastere. Transmitera bolii se mai poate face postnatal pri alaptare, laptele putând contine HIV ca si alte lichide organice, fapt pentru care donatoarele de lapte trebuie selctate prin testare, pentru a evita riscul contaminarii pe aceasta cale.
Au fost luate în discutie si alte cai de transmitere a infectiei cu HIV. În saliva s-a decelat perzenta HIV în concentratii reduse. Saliva infectata, în conditiile sarutului prelungit, poate fi contaminanta daca primitorul este purtator de lezini ale mucoasei bucale, ce pot constitui porti de intrare pentru limfocitele T infectate ale donatorului.
Transmiterea HIV prin folosirea în commun a instrumentelor de igiena personala (aparat de ras, lame, periuse de dinti ) ar fi posibila tinând cont de micro traumatismele pe care le pot produce aceste instrumente.Persoanele neinfectate venind în contact cu sângele infectat cu HIV se pot contamina, fapt pentru care este de dorit ca aceste instrumente sa fie de stricta utilzare personala.
Nu s-au adus date concrete care sa probeze veridicitatea unei transmiteri a bolii HIV prin întepaturi de insecte ( tîntari, pureci, paduchi )
Folosirea în comun a unor obiecte si instrumente de munca, utilizarea WC-urilor publice, a mijloacelor de transport în comun, contactul personal prin stângerea de mâini nu s-au dovedit afi cai de transmitere a acestor infectii.
VI. SMPTOMATOLOGIE
Manifestari clinice proprii sindromului hiv
Boala HIV are o perioada de incubatie sau primoinfectie care se întinde de la câteva zile la câteva saptamâni : o perioada asimtomatica (starea de purtator sanatos de 5 sau chiar 15 ani) cu aparitia de anticorpi specifici anti-HIV detectabil prin teste uzuale de determinare cunoscute sub numele "seroconversie" (se produce la majoritate pacientilor fara simptome sau semne de suferinta la un procent sub 20 % dintre infectati) ; un stadiu clinic acut care nu se asociaza obligatoriu cu seroconversia. Urmeaza boala HIV cronica, care include formele incomplete , fruste de Presida sau ARC si sindromul de imunodeficienta dobandita , complet , franc .
1. perioada de incubatie este etapa imediat urmatoare contractarii infectiei HIV indiferent de calea de contaminare, în care virusul HIV trece in sânge, in ganglioni , penetreaza in celulele tinta pentru care manifesta o atractie particulara.
Durata perioadei incubatiei este de 10-12 saptamâni timp in care bolnavul nu are nici un semn de suferinta clinica.
Testele de laborator pentru depistarea anticorpilor specifici anti-HIV sunt negative, deoarece acesti anticorpi nu au inceput sa fie produsi de sistemul de aparare imuno-umoral ,respectiv limfocitele B.
Pacientul este totusi contaminat. Pe parcursul perioadei de incubatie din sângele si tesuturile pacientului proaspat infectat poate fi izolat HIV sau componente specifice din scructura sa , antigenele HIV prin tehnici laborioase si costisitoare, astfel ca nu pot fi utilizate in scopul unui diagnostic de rutina.
2. Perioada de seroconversie asimtomatica sau discreta , la cei mai multi pacientiu si boala acuta ce apare in procent mai mic asociata cu seroconversia .
Dupa 5-12 saptamani de la infectare apar primii anticorpi specifici anti-HIV, initial antiglicoproteina transmenbranara GP-41 (glicoproteina din invelisul HIV-1) si la scurt timp anticorpi anti p-24 (proteina afalta in miezul HIV-1)
Intr-un numar nu prea mare de cazuri, seroconversia se insoteste cu o stare generala proasta , cu febra, cu unele eruptii cutanate eritematoase , cefalee , adenopatii axilare de consistenta moale , uneori reactii meningeale , care trebuie deosebite de aja zisa boala acuta HIV
Boala acuta HIV prezinta un tablou clinic asemanator celui din mononucleoza infectioasa : febra, dureri musculare, articulare, stare de oboseala, si somnolenta, cresterea în dimensiuni a ganglionilor limfatici, durerosi la gât sau cu o simptomatologie de tip pseudo-gripal sau a unei viroze respiratorii care se remite cu antiimflamatoare si antigripale.
Manifestarile clinice de suferinta nervoasa sunt intâlnite la un numar mic de pacienti : cefalee, fotofobie, neuropatii, senzitivo-motorii.
De asemenea , pot apare o hepatita acuta cu icter si eruptii eritematopapuloase. Simptomatologia care se asociaza bolii acute HIV are un caracter nespecific, fiind frecvent intâlnita in cursul infectiilor cu diverse virusuri. Numai un argument epidemiologic privind aparteneta pacientului la un grup de risc (homosexuali,drogati) si controlul serologic pentru infectia HIV pot confirma o asemenea maladie
SIDA CRONIC
Dupa seroconversie pacientul ramâne infectat cronic cu HIV pâna la deces, fiind contaminant pentru toti partenerii lui sexuali sau pentru cei care vin în contact cu sângele lui. Virusul este inclus ca provirus ADN , in genomul celulelor contaminate.
Totalitatea manifestarilor clinice ce apar pâna in stadiul final de SIDA reprezinta boala cronica. Aceasta trece prin diferite stadii evolutive, crescânde, de deteriorare a sistemului de aparare imunologic.
Forme incomplete ale boli cronice: PRESIDA sau ARC ( aids related complex) includ, dupa Krause , cel putin 2 manifestari clinice dintre urmatoarele, febra mai mult de 3 luni, scaderea în greutatea de baza cu mai mult de 20%, limfadenopatie cu evolutie mai lunga de 3 luni, diareea cronica, oboseala, transpiratii nocturne si, in plus, doua anomalii de laborator : scaderea numarului de limfocite T4 ajutatoare , scaderea raportului dintre limfocitele T4 ajutatoare si T8 supresoare, scaderea raspunsului limfoproliferativ si cresterea serumglobulinelor.
Studiile imunohistologice ale ganglionilor limfatici au demonstrat infiltratia centrilor germinativi celule OKT8 , alterarea structurii acestor centri cu depletia celulelor T4 ajutatoare si infiltrat cu plasmocite.
Faza prodromala de pre-SIDA este indentificata clinic numai la un procent de pacienti, iar la acestia evolutia catre forma completa este imprevizibila.
Simpomatologia clinica a sindromului complet este dominata de :
a) afectarea starii generale cu febra prelungita, slabire importanta poliadenopatie generalizata.
b) Infectii variate cu germeni sau paraziti oportunisti.
c) Aparitia predominanta a doua tipuri de tumori maligme : sarcomul Kaposi si limfoame maligne de diferite tipuri histologice ce deriva din celula B si T si din celulele dendritice Langerhans (limfoame Burkitt ,limfom limfomblastic, boala Hodgkin).
SIDA are, din punct de vedere clinico-evolutiv, o mare varietate de exprimare, datorita unor cofactori particulari care-l individualizeaza la fiecare pacient in mod special. Astfel, pneumonia cu Pneumocystis carinii apare in 50% dintre pacienti; la 25-34% apare sarcomul Kaposi.
MANIFESTARI CUTANEO-MUCOASE ASOCIATE
Simtomatologia cutaneo-mucoasa poate aparea inaintea infectiilor si neoplaziilor viscerale grave, recunoasterea sa ca manifestare prezumptiva poate facilita diagnosticul precoce al AIDS, de mare utilitate epidemiologica si terapeutica.
Dermatita seboreica, care apare brusc, cu intensitate severa, la pacientii care nu suferisera anterior de o astfel de afectiune poate fi evocatoare pentru SIDA.
Prevalenta ei a fost intâlnita in 25-40% dintre pacienti cu SIDA si de 5% la cei fara SIDA.
Xerodermia caracterizata prin aspect de piele imbatrânita este o manifestare care se intâlneste cu frecventa mare in etapele tardive ale boli cronice HIV.
Zona zoster la adulti tineri din grupurile de risc este frecventa, extensiva si poate fi etichetata ca specifica sindromului complet. Uneori poate duce la meningite fatale in ciuda unei terapii intensive in perfuzii cu Zovirax.
Vegetatiile veneriene gigante, recidivante genitale si mai ales perianale, sunt manifestari clinice prezumtive pentru un teren SIDA si impun practicarea reactiilor serologice de rutina pentru depistarea anticorpilor anti-HIV.
Leucoplazia paroasa viloasa constituita dintr-o banda albicioasa lata de 7-8 mm dispusa pe marginea libera a limbii este apreciata a fi o manifestare cvasispecifica a bolii cronice HIV. Leziunea începe in dreputul celui de-al doilea molar, unde trebuie cautata sistematic la cei seropozitivi pentru infectia HIV, extinzându-se catre vârful limbii.
Boala aftoasa este frecvent intâlnita la cei cu SIDA, cu leziuni aftoase de tipul ulceratiilor mari, necrotice, extensive, insotite de o stomatita difuza, trenanta.
Sarcomatoza Kaposi se intâlneste la circa 34% dintre pactientii cu infectie HIV iar limfoamele maligne la 5-6% dintre acestia. Aproximativ 40% dintre pacientii cu SIDA au sociata o afectiune maligna.
Boala Kaposi la pacientii cu SIDA difera de sarcomul Kaposi clasic, prin aceea ca apare la indivizi tineri si aproximativ jumatate dintre acestia au leziuni gastrointestinale sau ale ganglionilor limfatici.
Exista o corelatie intre disfunctia sistemului imun si dezvoltarea sarcomului Kaposi. În functie de gradul de invazie locala, de interesarea viscerala sau limfatica, s-au determinat 4 subtipuri de sarcom Kaposi asociat cu SIDA :
stadiul I - cu afectare cutanata limitata la o singura regiune anatomica cel mai adesea pe membrele inferioare
Stadiul II - leziuni cutanate diseminate in mai multe regiuni anatomice
Stadiul III - leziuni numai viscerale, de exemplu : gastrointestinale, limfatice sau osoase;
Stadiu IV - ce se caracterizeaza prin multiple leziuni cutanate sau viscerale.În acest tip, incidenta afectarii viscerale se ridica la 72 %, a ganglionilor limfatici si tractului gastrointestinal in circa 81 %, iar plamânii in 11% din cazuri.
In formele neepidemice de boala Kaposi, leziunile extracutanate apar numai intr-o proportie de 10 % .
Limfoamele maligne apar la tineri intre 20-35 ani prepoderent la barbati în stadiul tardiv al sindromului de imunodeficienta dobândita, fiind un semn de prognostic grav ce indica o mare prabusire a imunitatii celulare.
MANIFESTARI PULMONARE DIGESTIVE SI NERVOASE ÎN INFECTIA CU HIV CRONICA
Manifestari pulmonare
Peste 60% dintre cei cu boala cronica cu HIV se prezinta la medic pentru o pneumonie, cel mai adesea cauzata de Pneumocystis carinii, pneumonia cu virus citeomegalic situându-se imediat dupa aceasta, penumoniile cu Hameonphylus si pneumococ fiind de 7 ori mai frecvente decât la populatia normala. Este crescuta si rata imbolnavirilor de tuberculoza pulmonara la bolnavii cu SIDA si concomitent si infectiilor cu microbacterii atipice..
Pneumonia cu Pneumocytis carinii este apreciata a avea o frecventa intre 60-85% dupa diferiti autori, reprezentând afectarea pulmonara majora in SIDA. Debuteaza cu o tuse uscata si persistenta, cu imagine radiologica anormala in cursul primelor saptamâni si cu o supravietuire mai lunga, daca este diagnosticata în aceasta etapa.În stadiile avansate, parazitul genereaza infectii extinse nu numai la nivelul plamânilor, ci si al ganglionilor limfatici, splinei sau ficatului.
Manifestari digestive
Sunt datorate fie localizarii HIV la nivelul unor structuri ale tubului digestiv, unor agenti oportunisti sau interesarii tractului digestiv de catre sarcomul Kaposi sau limfoamele asociate. Este vorba de enterocolite cronice, care pot fi uneori necrotice, generate mai ales de citomegalovirus implicat în 16-55% dintre suferintele digestive ale pacientilor cu SIDA. În cazul enteritelor si enterocolitelor cronice cauzate de infectii cu paraziti în ordinea frecventei s-au descris cele cu protozare ( cu Cryptosporidium in 5-35% din cazuri, cu Isospora pâna la 15 % din cazuri. Atlti paraziti fiind Trichiuris trichiura Ankilostoma, Giardia, Schlysostom ) apoi microbacteriile atipice Salmonella si Shigella.
Consecinta entrocolielor din SIDA este reprezentata de diaree cronica lichida, constanta, asociata cu malabsorbtie, steatoree si pierderea in greutate.
AFECTAREA SISTEMULUI LIMFOGANGLIONAR IN INFECTIA CRONICA CU HIV
Se apreciaza ca 10-30% dintre pacientii la care s-a diagnosticat limfadenopatia generalizata persistena vor cunoaste o evolutie catre SIDA franc.
In contextul HIV acuta sau în cazul seroconversiei ganglionilor afectati sunt caracterizati prin crestere in dimensiuni prin consistenta moale la palpare, absenta durerilor si tendinta resorbtiei spontane într-un interval mai scurt de 3 luni.
În boala HIV cronica, limfadenopatia generalizata persistenta se produce dupa luni sau chiar ani multi de la contaminare cu HIV, fiind un semn de prognostic sever al trecerii de la un stadiu relativ benign la o evolutie accelerata catre SIDA.
MANIFESTARI LA NIVELUL SISTEMULUI NERVOS
Afectarile neurologice sunt frecvente in cursul SIDA, 40-50% dintre pacienti prezentând semne de suferinta neurologica în cursul bolii. Acestea sunt legate direct de infectia cu HIV, de consecinte ale infectiilor oportuniste sau ale limfoamelor nehodgkiniene cu localizare la acest nivel . Ca entitati clinice pot apare encefalite subacute, meningite, leuconecefalopatia multifocala progresiva , complexul dementei din SIDA ..
Se mai amintesc unele manifestari cu caracter autoimun, la pacientii seropozitivi pentru infectia HIV ( suferinte similare sindromului Sjogren, vasculite, ce pot mima poliarterita nodoasa, un sindrom care mimeaza boala lupica acuta, numeroase tipuri de autoanticorpi, etc. ).
VII. EVOLUTIE SI PROGNOSTIC
SIDA complet constituit este o boala grava, care evolueaza cu remisiuni si recaderi periodice ale unor infectii ce pot fi mortale, de asemenea cu o progresie grava a cancerelor asociate, ajungând in final la o mortalitate de aproximativ 100%.
Din datele statistice pe 1319 cazuri studiate în New-York, pneumonia cu Pneumocystis Carinii predomina la 57% din cazuri iar sarcomul Kaposi la 35% din cazuri. Pacientii ce aveau numai sindrom Kaposi au avut o evolutie pe termen ceva mai lung de 125 saptamâni iar cei cu sarcom Kaposi si alte infectii oportuniste 65 de saptamâni. Cei cu sarcom Kaposi asociat cu Pn. Carinii au supravietuit 61 saptamâni si când, in plus, apareau si alte infectii, supravietuirea se reducea la 48 de saptamâni.
In cazul in care s-au diagnosticat alte infectii oportuniste fara maladia Kaposi sau pneumonie cu Pn. Carinii, sfârsitul fatal s-a instalat in 18 luni.
DIAGNOSTICUL DE INFECTIE HIV
Se face prin izolare si cultivarea virusului sau numai pri izolarea unor antigene specifice ale acestuia ca si prin teste de evidentiere a anticorpilor serici anti-antigene HIV.
TESTE DE EVIDENTIERE A ANTICORPILOR SERICI ANTI-HIV
Pentru decelerea anticorpilor serici anti-HIV se folosesc testele de screening, de evaluare în masa si teste de confirmare, de verificare aunui ser gasit pozitiv pritr-un test de screening.
Testul ELISA (Enzime Linked Immuno- Sorbent Assay ), este un test de screening, usor de executat si face o estimare globala a prezentei diferitelor tipuru de anticorpi anti-HIV.
Testul Western Blot este un test selectiv si care are valoare de confirmare, fiind utulizat foarte larg spre averifica un ser gasit pozitiv pritr-o tehnica ELISA
Testul RIPA (Radio Immun Preciptin Assay ) este o proba foarte fidela ce utlizeaza elemente radioactive si este utilizat ca si testul anterior ca test de confirmare apozitivitatii altor metode (ELISA )
VIII. TRATAMENTUL SI PROFILAXIA BOLII HIV
Tratamentul medicamentos urmareste distrugerea HIV, restabilirea functiei imunologice afectate de aceasta infectie ( terapia imunomodulatoare ) si tratamentul infectiilor oportuniste si a neoplaziilor ( ce marcheaza faza finala ) care complica acest sindrom.
Tratamentul etiopatogenic consta in terapia etiologica a AIDS si ce apatologica imunomodulatoare.
TRATAMENTUL ETIOLOGIC ANTI-HIV
Aceasta terapie isi propune sa distruga HIV sau sa-i anuleze capacitatea de multiplicare si de infectare a celulelor tinta.
Cunoasterea biologiei HIV a scos in evidenta momentele nevralgice mai usor de atacat ale ciclului sau vital, dar pâna in prezent nu s-a gasit un tratament care sa stapâneasca infectia.
Teoretic un medicament ar putea interveni în unul dintre urmatoarele momente ale actiunii si formarii HIV :
- împiedicarea intrarii sale in celula
- împiedicarea indepartarii invelisului exterior si deci a introducerii in actiune a miezului viral;
- anihilarea enzimelor virale, respectiv a celei mai importante ( transcriptaza inversa )
- blocarea sintezei proteinelor de miez viral si asamblarii particulelor virale
- blocarea eliberarii virionilor nou sintetizati din celula-gazda.
Un progres incontestabil s-a realizat cu medicamentul Retrovir ( Azidotimidina = AZT sau Zidovurina ) sau 3 - azido - 3 dezoxitimidina care este incorporat in materialul genetic al viruslui, blocându-i capacitatea de replicare, interferând si blocând transcriptaza inversa, fara insa a distruge virusul ceea ce implica continuare tratamentului tot timpul vietii.
Medicamentul este scump, efectele sale secundare de inducere a unei depresii a maduvei osoase hematogene, urmata de anemie severa si leucopenie, limiteaza utilizarea sa in timp. Totusi, actualmente în SUA, Retrovirul este singurul preparat admis de catre organismul de stat pentru terapia acestei boli.
- DDC ( Dideoxycitidina ) este un preparat care actioneaza antiviral probabil prin blocarea transcriptiei inverse.Este de 10 ori mai activ decât Retrovirul, considerat a fi preparatul anti-HIV de referinta fiind folosit frecvent asociat cu AZT.
- AL-72 ( amestec de gliceride neutre, lecitina si fosfatidiletanolamine ) modifica in sens favorabil simptomatologie clinica si concomitent functiile imune
- Ribavirina inhiba replicarea HIV si amelioreaza activitatea imuna
- Interferonul alfa reduce pâna la blocare eliberarea virusilor din celule, dar numai în perioada administrarii si numai în doze mari.
TERAPIA PATOGENICA IMUNOMODULATOARE
- Ampligen
- Interferonul alfa2
- Isoprinosina
- Methomin- enkephalin
- Interleukina-2
- H.M.-CSP
- Imreg-1
In ce priveste sistemul imun s-a mai practicat plasmafereza limfocitara, transplant de maduva osoasa intre gemeni univitelini.
PROFILAXIA BOLII HIV SI SIDA
Cuprinde actiuni complexe si diferentiate in raport cu categoria de subiecti pe care ii vizeaza . Se deosebesc astfel masuri pentru reducerea riscului de transmitere a HIV la cei care apartin grupelor cu risc crescut de infectare, sfaturi adresate pacientilor cu boala HIV care-si duc viata in ambianta familiala si sociala normala, masuri pentru pacientii spitalizati, recomandari pentru persoanele care vin in contact neprofesional cu cei care sunt infectati cu HIV, protectia personalului medico-sanitar.
Unii autori considera ca pentru a se produce contaminarea cu HIV trebuie îndeplinite doua conditii: sa se intre în contact direct cu ceva sau cineva care poarta virusul si virusul sa patrunda în interiorul organismului.
Transmiterea HIV a fost probata doar în trei moduri :
- prin transfuziile de sânge sau injectiile cu produse de sânge prelevate de la o persoana infectata ( aici sunt incluse si utilizarile de ace de seringa nesterilizate si murdare de sânge, concomitent la mai multe persoane );
- contactul sexual homosexual si heterosexual ;
- transmitera de la mama la copil.
MASURI PENTRU REDUCEREA SANSEI DE CONTAMINARE LA INDIVIZII CARE APARTIN GRUPELOR POPULATIONALE CU RISC CRESCUT DE INFECTARE CU HIV
Pentru barbatii homosexuali si bisexuali reducerea riscului de contaminare necesita o modificare a comportamentului si practicilor lor sexuale. Cu cât numarul partenerilor sexuali este mai mare cu atât creste si riscul de a contracta HIV. Este deci de dorit a se reduce numarul partenerilor, eventual stabilizarea la unu sau un numar cât mai mic de parteneri .Fidelitatea sexuala reprezinta in acest mment masura cea mai importanta pentru a se realiza protectia fata de SIDA: Tipul de partener sexual este important. Partenerii proveniti dintre cei care se drogheaza cu droguri administrate intravenos prezinta un risc mai mare de a fi contaminati. Tipul de practici sexuale pare a genera coeficiente de risc diferite.
Astfel se apreciaza ca HIV este mai usor transmis in timpul raporturilor anale si aceasta deoarece mucoasa rectala este mult mai fragila anatomic decât cea genitala iar la subiectii cu parteneri multipli, leziunile mucoasei reclate sunt mult mai frecvente decât la cei cu partener unic.Aceste eroziuni si fisuri ale mucoasei anale favorizeaza ajungerea spermei contaminate cu HIV de la partenerul activ în contact cu sângele partenerului pasiv.
Contactele sexuale bucale se pare ca se insotesc de un risc mai redus de contaminare a partenerului pasiv. Riscul ese insa crescut pentru partenerul activ pe a carui mucoasa genitala pot apare leziuni în cursul unui contact bucal si saliva infectata cu HIV a partenerului pasiv ajunge astfel in contact cu sangele partenerului activ.Existenta unor ulceratii sau eroziuni sângerânde la nivelul mucoasei gurii partenerului pasiv favorizeaza contaminarea acestuia de la sperma partenerului activ
Toate considerentele enuntate se pare ca au doar o valoare profilactica speculativa, deoarece cercetarile prospective au stabilit ca printre homosexuali si bisexuali procentul de seropozitivitate atinge 70 % iar printre prostituatele din zonele endemice chiar 80 %. În aceste conditii este evident ca o profilaxie eficace de transmitere a infectiei cu HIV pe care sexuala o reprezinta doar practicarea contactelor sexuale fara nici o atingere intre mcuoasele genitale, anale sau bucale ale celor doi parteneri, de preferinta prin utilizarea prezervativelor cu realizarea asa-yiselor contactele sexuale perfect uscate ( drysex).
O problema deosebit de delicata in profilaxia contaminarii cu HIV in cursul practicilor sexuale rezulta din aceea ca pacientul insusi este cel care are datoria morala de a-si informa partneerul sau partenerii sexuali ca este infectat cu HIV pentru ca acesta la randul sau sa decida asupra oportunitatii si conditiilor consumarii unui act sexual.
Moralitatea, educatia si temperamentul individual alcatuiesc in general un amestec complex de tendinte comportamentale a caror rezultanta asa dupa cum s-a putut constata nu a generat nici un castig sub raportul eficacitatii profilaxiei contaminarii cu HIV care asrazi a luat proportiile unei epidemii mondiale grave.
Situatia este ce putin explicabila avându-se in vedere complicatiile sociale , conflictele psihologice si drama pa care o traiesc cei contaminati cu HIV si pe care societatea are tendinta de a-i izola de o maniera foarte severa si stricta.
Se pare în cursul profilaxiei, lupta anti HIV tebuie sa se bazeze pe informarea larga, detaliata si concreta cu datele cele mai pertinente asupra bolii a publicului interesat. Pentru aceasta se cer utilizate toate mijloacele propagandei vizuale si audio ( afise, conferinte publice, radioul, presa , televiziunea )
Concluzia generala care se impune este ca fidelitatea cuplului este conditia esentiala în profilaxia primara sau a îmbolnavirilor cu HIV: La cei cu comportament sexual special, vagabonzii sexuali, "aventurierii amorului" se cere a se efectua o propaganda intensa prin care sa se lamureasca mecanismele de contaminare, sa se defineasca grupele de populatie cu risc crescut si sa se recomande utilizarea prezervativelor pentru realizarea contactelor sexuale uscate.
Pentru pacientii cu hemofilie si cei care sunt supusi frecvent la transfuzii de sânge sau care primesc preparate de sânge pe cale intravenoasa sau intramusculara, riscul contaminarii cu HIV a scazut spectaculos ca urmare a introducerii obligativitatii de testare a donatorilor de sânge si în unele cazuri a testarii sângelui sau preparatelor de sânge.
La toxicomanii care utilizeaza droguri cu administrare intravenoasa s-a constatat o rata de 20-60% de transmitere a HIV prin intermediu acelor murdare.Propaganda si lupta antidrog au dat retzultate modeste în general, astfel încât nu se poate spera ca prin aceste mijloace sa se ajunga la o reducere a transmisiei HIV. Este de dorit ca la componentii acestei grupe de risc sa patrunda informatiile despre modalitatile de transmitere a infectiei cu HIV ca si recomandarea elementara , putin cam utopica de altfel, ca fiecare toxicoman sa aiba o seringa propie de utlizare unica.
Practicarea unei informari detaliate, amanuntite asupra viruslui SIDA si a cailor de transmisie a bolii HIV este necesara la toate persoanele care intentioneaza de a calatorii in zonele geografice in care epidemia HIV are o extindere deosebita. Determinarea sistematica a anticorpilor anti HIV la cei care au efectuat o asemenea calatorie ar putea avea o oarecare importanta profilactica pentru blocarea raspândirii epidemiei de HIV.
Depistarea activa, ca si pentru infectia sifilitica, la angajarea in serviciu, la incorporarea pentru satisfacerea serviciului militar, pentru eliberarea certificatului prenuptial la casatorie si la toti pacientii spitalizati pentru alte suferinte ar putea deveni o arma eficace în profilaxia bolii HIV cu conditia ca normele de etica si morala sociala si nu în ultimul rând posibilitatile tehnico-materiale sa o permmita.
Vaccinurile anti HIV sunt înca în stadii experimentale.
IX. CONCLUZII
Lipsa de informare asupra agentilor cauzali, a calor de transmitere, a contagiozitatii si a masurilor de protectie fata de infectia cu HIV, ca si evolutia mortala în ciuda celor mai complicate si sofisticate terapii au generat o psihoza de teama fata de SIDA, o adevarata ,,sidamanie,, Anxietatea cu care publicul larg priveste problematica SIDA a fost alimentata pâna la un punct si de mijloacele mass media care, în goana dupa senzational, au împrastiat numeroase zvonuri false despre maladia secolului XX.
O analiza rationala, pe baza datelor stiintifice justifica afrmatia ca psihoza de teama fata de SIDA este disproportionata fata de riscul real de a contacta boala, si aceasta fara intentia de a minimaliza boala si consecintele sale asupra individului si potentiale asupra speciei umane.
Se considera ca o coabitare civilizata si lipsita de riscuri ( în afara contactelor sexuale si a introducerii în corp a sângelui conatminat ) este posibila atât în cadrul familial cât si în cel social sau al activitatilor profesionale, cadru în care riscul de transmisie este nul, dupa opnia majoritatii covârsitoare a cercetatorilor.
Publicului larg, susceptibil de contacta infectia, i se adreseaza îndemnul de a se informa asupra cailor de contaminare cu HIV si a mijloacelor de protectie fata de aceasta contaminare, deorece în acest moment doar masurile profilactice acceptate si îndeplinite de buna voie reprezinta unica posibilitate lupta eficace împotriva epidemiei mondiale de boala HIV.
X. BIBLIOGRAFIE
1. FRATIMAN, L-NOTIUNI DE PSIHOSOCIOLOGIE SI PLANNING FAMILIAL - EDITURA FUNDATIEI ,,ANDREI SAGUNA,, - CONSTANTA- 2003
2. COLTOIU, AL. FORSEA, D -,,DERMATO-VENEROLOGIE,, EDITURA DIDACTICA SI PEDAGOGICA, BUCURESTI, 1993
3. NEDELCU, I -,,HIV-AIDS-SIDA,, EDITURA MILITARA , BUCURESTI, 1991
|
|
|
