Tuberculoza este o boala care a afectat pe oameni din cele mai vechi timpuri. Au fost notate leziuni de tuberculoza pe vertebrele unui schelet din epoca de piatra. Unii considera ca microbul tuberculozei a devenit un parazit periculos al omului în momentul când acesta, de la modul de procurare al hranei exclusiv prin vânatoare, a trecut la domesticirea ierbivorilor (vite) si la cresterea lor. într-adevar, tuberculoza este extrem de rara, practic inexistenta la animalele de prada, în schimb prezenta, în proportii foarte variabile, la ierbivore. Potrivit acestei ipoteze, microbii tuberculozei, care în continuare s-au propagat timp de sute de mii de ani de la om la om, s-au diferentiat de tulpina originara, dând tipul uman de bacii al tuberculozei. Chiar daca aceasta teorie nu a fost confirmata prin elemente reale, certe, importanta este vechimea extrem de mare a agresiunii exercitata de tuberculoza asupra speciei umane (s-au identificat leziuni produse de tuberculoza pe mumii apartinând primei dinastii egiptene).

Exista un microb responsabil de aceasta boala. Datorita formei de bastonas (cu o lungime între 2 si 4 miimi de milimetru - sau microni), face parte din categoria bacililor si poarta numele lui Robert Koch, care, pentru prima oara 1-a pus în evidenta în anul 1882. Prin înmultirea lui în diferite organe din corp, provoaca distrugerea tesuturilor în care s-a localizat si în final moartea. Exista si o varianta bovina a bacilului tuberculozei si una aviara, pentru care gazdele naturale sînt bovinele si respectiv pasarile. Aceste ultime doua tipuri pot si ele sa se fixeze în corpul omului, fapt care se întâmpla exceptional pentru bacilul de tip bovin, care nu raspunde decît de aproximativ l -2% din totalul îmbolnavirilor la om si practic aproape deloc pentru bacilul de tip aviar, cel putin în conditiile din tara noastra (caci este evident ca aceste frecvente sînt în relatie directa cu gradul de raspândire a bolii si deci a microbilor printre speciile de animale).

Rezulta din cele mentionate ca tuberculoza este o boala care se transmite prin intermediul bacilului de la omul bolnav la omul sanatos, asa cum se întâmpla cu orice alta boala contagioasa.

Dar acest caracter al tuberculozei n-a fost unanim recunoscut, decît dupa descoperirea bacilului de catre Koch si dupa ce s-a facut dovada, prin experiente pe animale, ca bacilul prelevat dintr-o leziune de la un animal bolnav provoaca boala la alt animal daca este injectat acestuia. Explicatia este data de faptul ca, în cazul tuberculozei, relatia contaminator-contaminat este mai greu de sesizat, între boala primului si manifestarile patologice la al doilea putând sa treaca un timp îndelungat (adesea, atunci când apare boala la contaminat, contaminatorul este mort de mult sau cei doi nu mai locuiesc în acelasi loc de multa vreme).

Asa se explica faptul ca în multe parti ale lumii, multa vreme boala a fost considerata ereditara. Cartile sanscrite sfatuiau pe tinerii hindusi sa nu se casatoreasca cu fete ai caror parinti au fost sau sînt tuberculosi. De fapt, aceasta parere avea la baza fapte reale de observatie. Intr-adevar, descendentii unor parinti bolnavi de tuberculoza au mai multe sanse sa devina la rândul lor tuberculosi, dar nu pentru ca au mostenit boala sau o predispozitie pentru aceasta, ci, pentru ca, traind laolalta cu indivizi care elimina ba-cili în mediul extern, au toate sansele sa se infecteze (cum se mai spune, traiesc într-un mediu cu "oferta mare de bacili").

Aceste interpretari gresite au fost posibile din cauza ca între diversele manifestari ale tuberculozei pot sa treaca perioade lungi, de mai multi ani. în primele saptamâni dupa patrunderea bacilului în corpul unui individ, iau nastere leziuni relativ localizate, oarecum în apropierea locului de patrundere; de obicei sînt date de prezenta aproape concomitenta a unor alterari chiar la "poarta de intrare", cu o inflamatie a unuia sau mai multor ganglioni limfatici si anume a celor spre care dreneaza limfa de la leziunile de la poarta de intrare.

în cele mai multe cazuri complexul acesta de leziuni, care chiar poarta denumirea de ^complex primar", se vindeca de la sine si ramâne prima si singura manifestare a agresiunii bacililor; vindecarea se însoteste de calcifie-rea ganglionilor afectati (adica depunerea de saruri de calciu, motiv pentru care acesti ganglioni - martori ai conflictului dintre microbi si organism - devin mult mai bine vizibili pe radiografii). Depunerea de saruri de calciu este o modalitate pentru organism de a mentine "prizonieri" bacilii. Caci, într-adevar, "vindecarea" despre care s-a vorbit are, în cazul tuberculozei, un caracter special. Bacilii sînt imobilizati si facuti prizonieri, sînt bine izolati de restul organismului, dar nu sînt morti. Cel putin o parte din ei supravietuiesc, desi se afla ca într-o stare prelungita de letargie ("bacili adormiti") si pot, de aceea, sa reia înmultirea si sa invadeze organismul gazda, daca survin conditii care diminua rezistenta acestuia: surmenaj, nopti nedormite, depresiuni psihice profunde, alte boli care solicita masiv fortele de aparare ale organismului în alta directie, în asemenea ocazii, bacilii pot sa rupa barierele pe care organismul le-a esafodat în jurul lor si ajung în sânge, deci în situatia ca, vehiculati de acesta, sa fie raspânditi în tot organismul, în unele organe gasesc conditii favorabile sa se fixeze, rezultatul fiind constituirea unor leziuni microscopice, care la rândul lor fie ca pot sa ramâna în acest stadiu si sa nu mai evolueze niciodata în viitor, fie ca îsi reiau activitatea, care va avea drept consecinta alterari si distrugeri locale.

Extensia leziunilor se face de data aceasta prin contiguitate (din aproape în aproape). De aceea se vorbeste în aceasta faza de "tuberculoza de organ", în antiteza cu tuberculoza primara si imediat postprimara (când au loc împrastierile pe calea sângelui). între aceste doua epoci se interpune un interval în care persoana este scutita de manifestari de boala, interval care poate fi de câteva luni, dar poate fi si de 10 -15 ani.

Printre caile de patrundere a bacililor în organism, cea mai frecventa este calea aeriana, adica aparatul respirator; urmeaza, la distanta foarte mare (ca frecventa) calea digestiva. Bacilii mai pot patrunde si prin mucoasa conjunctivala (daca cineva primeste în ochi o particula de sputa încarcata cu bacilii tuberculozei), ca si prin piele, daca patrunderea este favorizata de concomitenta unei rani (spre exemplu un baiat care cade cu bicicleta si se zdrobeste la genunchi de trotuar, tocmai pe locul unde un bolnav tuberculos contagios scuipase anterior). Este clar ca o asemenea coincidenta este foarte rara. In schimb, calea de contagiune prin aer este cea mai frecventa, pentru ca si localizarea cea mai frecventa a tuberculozei este la plamâni (aproximativ 5 cazuri din 6 sînt pulmonare). Asemenea bolnavi, o data cu tusea lor împrastie în aer mici picaturi pe care (sau în care) se afla o multime de ba-cili Koch.

In jurul unui bolnav de tuberculoza pulmonara, tusitor, pe un perimetru de aproximativ 2 metri exista o concentratie mare de asemenea picaturi, care, având dimensiuni foarte mici, plutesc în aer înca destul timp, înainte de a cadea jos. De aceea, se întelege de ce orice bolnav de tuberculoza la plamâni trebuie sa respecte cu strictete masurile de precautie recomandate privitor la diminuarea acestei consecinte nefavorabile a tusei si anume, de fiecare data când tuseste, sa-si astupe gura si nasul cu o batista, sau - si mai bine - cu un servetel ori o bucata de hârtie, care se arde dupa mai multe întrebuintari. Se întelege de asemenea, de ce tratamentul modern care se aplica tuberculosilor pulmonari are nu numai o valoare mare pentru vindecarea individului bolnav, dar are si importanta pentru protectia celor din jur, caci influenteaza repede în bine tusea, care dispare la scurt timp dupa instituirea tratamentului.

Picaturile încarcate cu microbi, ajung pe sol (podea, scoarte, covoare, pamânt), se usuca (picaturile pierd apa). Ceea ce ramâne (denumit "nucleul picaturii"), devine astfel mai usor si va putea fi ridicat în aer o data cu praful, la cel mai mic curent sau miscare de aer (fiecare din noi a observat, atunci când o raza de soare strabate o zona întunecoasa, cum plutesc în aer o multime de mici particule pe care altfel nici im le-ar fi banuit. Un cercetator a instalat în camere de bolnavi de tuberculoza pulmonara grava prize de aer chiar lânga tavan si a demonstrat ca aerul recoltat continea asemenea particule infectate, caci a putut sa infecteze cu el animale de experienta). Aceasta mare capacitate de plutire a nucleilor picaturilor întretine la o cota ridicata riscul infectarii pe cale aeriana. De aceea, în interesul celor din jur, este bine ca bolnavii de tuberculoza pulmonara sa fie internati în spitale sau sanatorii pâna când nu se mai constata microbi în sputa (flegma) lor. Daca, din motive cu totul speciale, continua sa ramâna la domiciliu, va trebui sa li se asigure o izolare fata de restul familiei si anume o camera separata sau, în cel mai rau caz, patul lor sa fie separat de restul camerei printr-un cearsaf atârnat, iar în perimetrul astfel determinat, sa nu se permita în nici un caz patrunderea copiilor, care sînt cei mai expusi sa se contamineze si sa faca la scurt interval dupa aceasta, forme de tuberculoza foarte grave. Pentru adunarea expectoratiei cel mai bine este ca bolnavul sa o recolteze pe bucatele de hârtie (de ziar, spre exemplu), cere sa fie adunate într-o punga de hârtie si arse cu totul.

S-a insistat mei mult asupra tuberculozei pulmonare ca sursa de infectie, pentru ca este cea mai frecventa si cea mei periculoasa (pentru motivele aratate). Dar si alte localizari ale tuberculozei pot fi surse de infectie si ele nu trebuie uitate; este vorba de leziunile cere comunica cu exteriorul si pot deci elibera bacili în mediul înconjurator, în primul rând tuberculoza urinara (a rinichiului si/sau a basicii udului), caz în care bacilii se elimina prin urina. Stropii de urina se proiecteaza în jurul scaunului de la closet si, uscîndu-se, bacilii se pot ridica în aer (ca si nucleii picaturilor) si sa ajunga astfel sa fie inhalati (aspirati o data cu aerul). Deci, din nou calea aeriana de patrundere în organism! Mici cantitati de urina se pot afla si se pot deci usca pe lenjeria de corp si pe lenjeria de pat a unui bolnav de tuberculoza urinara, mai ales daca sufera de o forma grava, avansata, când se instaleaza un grad mai mult sau mai putin accentuat de incontinenta urinara (imposibilitatea de a tine urina).

Un grad mai mic de pericol îl reprezinta alte forme de tuberculoza "deschise". Spre exemplu o .tuberculoza a oaselor sau a ganglionilor limfatici - forme de regula "închise", caci nu comunica cu exteriorul - care însa se pot fistuliza. Este vorba de abcese, în care exista o cantitate extrem de mare de bacili si care se deschid la exterior. Eliminarile de puroi prin asemenea fistule constituie si ele un material contaminator, care poate sa ajunga în situatia de a fi inhalat, dupa ce a suferit modificarile mentionate anterior (uscare, prafuire, ridicare în aer, flotatie). De aceea, toate pansamentele sau compresele utilizate la îngrijirea unor asemenea rani trebuie obligatoriu arse si instrumentele dezinfectate.

A doua cale de infectie, cea digestiva (prin alimente) are o importanta foarte mica în comparatie cu calea aeriana. Pe de o parte fiindca singurul din alimente care poate contine bacili ai tuberculozei este laptele provenit de la o vaca bolnava de tuberculoza a ugerului. Eventualitatea aceasta este foarte rara în prezent în tara noastra, datorita controalelor veterinare sistematice si pentru ca s-a generalizat obiceiul consumului laptelui numai dupa fierbere prealabila, chiar când este procurat direct de la producator, iar laptele distribuit prin comertul de stat este pasteurizat. Pe de alta parte, patrunderea în organism prin mucoasa aparatului digestiv necesita o doza infectanta mult mai mare ca infectia sa poata avea loc. Daca se considera ca pentru realizarea unei infectii pe cele respiratorie este suficient ca un singur bacii sa ajunga într-o alveola pulmonara sau pe o portiune de bronhie dezgolita de mucoasa ei normala (care dispune de unele mijloace de aparare), pentru patrunderea prin mucoasa tubului digestiv este nevoie de circa 3 000 -3 500 bacili.

S-a aratat ca portile de intrare pot sa fie diferite, dar indiferent unde ar fi situate, atunci când este vorba de primoinfectie (primul contact cu microbul), la locul acesteia ia nastere o ulceratie (sancru) si în apropierea ei o inflamatie a ganglionilor limfatici, spre cere dreneaza limfa din zona sancrului primar. Aceasta inflamatie a ganglionilor (adenopatie) este cea mai sigura dovada ca este vorba de o primoinfectie. Daca sancrul primar s-a localizat în plamâni, adenopatia satelita se va afla în hilurile pulmonare (partea, mai strangulata -ca un istm) a plamânului, prin cere aceasta se leaga de zona din mijlocul cosului pieptului si prin care patrund si ies din plamâni bronhiile mari, vasele prin care circula sângele. Daca poarta de intrare este amigdala,ganglionii sateliti se vor afla pe partile laterale ale gâtului. Daca poarta de intrare a fost intestinul, se prind ganglionii din abdomen (uneori copilul astfel infectat are un abdomen dilatat tocmai din pricina adenopatiei intraabdominale, la care se adauga si o cantitate variabila de lichid).

Ganglionii limfatici amintiti constituie o bariera în calea raspândirii microbilor în tot organismul; de cele mai multe ori bariera este suficienta, tot procesul limitându-se la complexul primar. Dar, asa cum s-a spus, aceasta bariera este uneori depasita de microbi, care patrunsi în sânge, pot sa ajunga în diferite organe, inclusiv în cel din care au pornit (fig. 100). Astfel, dupa cum este figurat, si microbii porniti dintr-un complex primar din plamâni, dupa ce strabat mai multe bariere ganglionare si calatoresc apoi pe calea sângelui, pot sa se întoarca la plamâni. în aceasta calatorie a lor s-au putut fixa în diferite organe si apoi si în plamâni sau numai într-un organ sau numai în plamâni. Astfel, dupa trecerea si a acestei faze, în plamâni coexista urme ale primei leziuni produse de patrunderea aerului infectat: a) afectul (sancrul) primar, calcificat; b) ganglionul sau ganglionii pe care microbii i-au întâlnit în calea lor si i-au îmbolnavit, dar în care acum procesele sînt mai mult sau mai putin "adormite"; c) mici leziuni, de obicei la vârful plamânilor, care reprezinta colonii de bacili care au reusit sa se implanteze. Din acest moment pericolul îl constituie tocmai aceste însamântari pe cale sangvina, care pot sa se redestepte - uneori dupa multi ani de latenta - si sa dea leziuni distructive, progresive, cu evolutie uneori foarte grava.

Totalitatea manifestarilor care însotesc reluarea activitatii microbiene în aceste însemîntari facute cu ani înainte poarta denumirea de tuberculoza secundara (sau stadiul secundar el tuberculozei). Aceasta are alte caracteristici evolutive; cea mai importanta este faptul ca nu mai exista tendinta de diseminari la distanta, leziunile progreseaza si se extind din aproape în aproape, au un caracter distructiv mai marcat, dar ramân cantonate la organul afectat; de aceea acest stadiu mai poarta si denumirea de tuberculoza de organ.

Tocmai datorita acestui decalaj în timp, care uneori poate fi considerabil, a fost greu în trecut sa se stabileasca legatura dintre cele doua stadii si sa fie recunoscute ca expresie a aceleiasi boli.

în anumite situatii, mai ales când persoana sufera dezechilibre importante ale glandelor care secreta hormoni (cum se întâmpla la pubertate), intervalul dintre cele doua stadii se poate scurta considerabil pâna la aparitia fenomenului de "intrigare de stadii".

Tuberculozele de organ reprezinta, cu o dominanta foarte mere, principalele surse de raspândire a bacililor în mediu, atunci când organele bolnave comunica cu exteriorul; tuberculozele localizate la plamâni, apoi cele localizate la aparatul urinar si, în sfârsit cele localizate la aparatul genital al femeii.

Microbii eliminati din aceste leziuni pot sa infecteze din nou organisme indemne si astfel se închide ciclul transmiterii tuberculozei.

Dupa cum s-a putut vedea, aceasta evolutie în doua etape distantate în timp este particulara tuberculozei si nu este obligatoriu sa se desfasoare integral. La o minoritate din cei infectat i, primul contact cu infectia ia de la început un caracter dramatic; tuberculoza primara, foarte grava, poate fi chiar mortala {meningita tuberculoasa, care urmeaza la scurt interval dupa infectare, se încadreaza tot în stadiul primar al bolii, ier aceasta forma este aproape exclusiv cea care în prezent determina decesele prin tuberculoza la copii); dar se poate întâlni toata gama de gravitate, de la forme ca cele semne late pâna la cele mai blânde. La majoritatea din cei infectati lucrurile se rezuma la constituirea complexului primar si acest fapt se petrece de foarte multe ori, chiar fara ca individul infectat sa-si dea seama de asta, fara ca modificarile sa fie atât de intense încât sa determine senzatia de boala serioasa. De aceea, în materie de tuberculoza putem întâlni: a) persoane (de obicei copii sau adolescenti) care în primele 4-12 luni de la infectare au fenomene de boala mai mult sau mai putin grave; b) persoane cere sînt purtatoare de leziuni corespunzatoare fazei primare si care nu sînt bolnave si vor ramane sanatoase toata viata lor; c) persoane cu fenomene de boala proprii tuberculozei secundare (tuberculozei de organ), care de obicei se manifesta ca o boala cronica, de lunga durata, dar cu evolutie progresiv agravata în majoritatea cazurilor, daca nu este tratata.

Deci, în relatie cu tuberculoza, populatia se poate împarti în: persoane neinfectate, persoane infectate dar cere nu sînt bolnave si persoane bolnave.

Proportiile dintre aceste categorii variaza în functie de contextul social-istoric si demografic si "oferta de bacili". Cu o mere aproximatie, judecind pe statistici din tara noastra si din tari cu situatii asemanatoare, se poate admite ca o sursa de contagiune (bolnav care elimina bacili Koch în mediul extern) poate provoca infectarea, în raport cu împrejurarile, a 10 pâna la 30 de persoane pâna atunci indemne (în medie 20); ca din acestea, în tot cursul vietii lor se vor îmbolnavi doua (caci proportia transformarii infectiei în boala este -iarasi cu mare aproximatie -de unul din zece), iar din aceste doua, una va deveni sursa de contaminare, care la rândul ei...

Si astfel se închide ciclul epidemiologie.

Este usor de înteles ca toate metodele care pot actiona la nivelul vreuneia din verigile figurate în schema, reducând proportia de treceri in starea urmatoare, contribuie la reducerea tuberculozei.

Astfel, metodele care se opun primei verigi -transmiterea bacililor de la sursa de contaminare la indivizii expusi - constau în izolarea bolnavului contagios, de preferinta prin internare si, mai ales prin tratarea lui. Antibioticele disponibile în prezent, care ataca bacilii tuberculozei, sînt foarte eficace si provoaca moartea microbilor în interval de câteva saptamâni, daca bolnavul este tratat pentru prima oara cu asemenea medicamente si daca urmeaza constiincios recomandarile medicului. Rezolvarea este mai dificila daca boala s-a cronicizat, ceea ce se întâmpla foarte rar, totusi este posibil, sau daca este vorba despre o recidiva a bolii. Ambele aceste situatii survin aproape fara exceptie la bolnavi nedisciplinati, care n-au urmat cu constiinciozitate primul tratament si de cele mai multe ori vinovat de aceasta atitudine iresponsabila este alcoolismul.

Persoana la care se descopera o tuberculoza trebuie sa stie ca garantia însanatosirii o constituie respectarea indicatiilor de tratament, date de medicii specialisti din spitale si din policlinici. Tratamentul actual al tuberculozei nu mai dureaza câtiva ani, ca în trecut, în prezent se obtin rezultate excelente cu tratamente între 6 si 9 luni; cu totul exceptional si numai în anumite forme deosebit de grave sau în unele localizari se prelungeste tratamentul pâna la 12 luni. Dar, acest tratament, relativ redus ca timp daca judecam în comparatie cu trecutul, îsi dovedeste eficacitatea numai daca este respectat cu stricte te. Nu este admis ^sa se sara" din prizele de medicamente planificate, caci în asemenea conditii riscul de esec devine amenintator. De altfel toate evaluarile facute au aratat ca cei 7 -8% bolnavi la care tratamentul nu da rezultate sînt aproape în exclusivitate persoane "necooperante", care nu colaboreaza cu medicii, periclitându-si astfel sanatatea. Printre ei se afla multi alcoolici sau indivizi cu viata dezordonata. Bolnavul de tuberculoza si familia lui trebuie sa înteleaga ca este în interesul lor sa ajute actiunea vindecatoare a medicamentelor, prin eliminarea tuturor factorilor care scad rezistenta organismului, cum sînt: surmenajul, nerespectarea orelor de odihna, alcoolul, tutunul etc.

Familiei îi revine si ei un rol important în crearea unei atmosfere favorabile vindecarii bolnavului. Trebuie sa-1 ajute în respectarea regularitatii prizelor de medicamente si în ducerea tratamentului pâna la capat. Bolnavul trebuie sa fie informat ca de primul tratament depinde vindecarea în proportiile e mintite, ca daca s-a ratat sansa oferita de acesta, daca nu s-au creat conditiile sa fie perfect eficace, atunci proportia de vindecare scade considerabil, dupa cum si recidivele ulterioare, care sînt tot consecinta eficacitatii doar partiala a primului tratament, sînt mult mai greu de vindecat.

în lupta pentru obtinerea însanatosirii bolnavului un ajutor substantial este dat de stat. Masurile legislative prevad unele avantaje pentru bolnavii de tuberculoza, cum sînt concedii medicale mai lungi decît în alte boli si cu un cuantum mai mare al ajutorului de boala, sau posibilitatea pentru bolnavul de tuberculoza ca reluarea activitatii sa fie facuta progresiv; astfel, se prevede pentru o perioada de 3 luni, orar redus de munca de 6 ore/zi, restul de doua ore fiind acoperit din fondul de asigurari sociale, ca si cum bolnavul ar fi In concediu medical pentru aceste doua ore.

Pentru influentarea celei de a doua verigi - trecerea de la starea de "infectat" la cea de "bolnav" - exista la dispozitie vaccinarea cu vaccinul BCG ( Calmette-Guerin), de la numele descoperitorilor acestuia. Vaccinul creste foarte mult rezistenta celor vaccinati, astfel încât, chiar daca microbul patrunde In organism, acesta este capabil sa lupte cu succes, limitând distrugerile Ia câteva leziuni fara însemnatate. De aceea, în tara noastra este legiferata vaccinarea cu BCG în primele zile dupa nastere, pentru a o lua înaintea riscului de întâlnire cu o sursa de contaminare. Ulterior, vaccinarea se face la anumite vârste stabilite de Ministerul Sanatatii sau în anumite împrejurari (cum ar fi descoperirea unui bolnav cu care copilul sau tânarul a putut veni în contact sau grupe de subiecti controlati neinfectati înca), se va face revaccinarea.

Vaccinarea de la nastere a intrat în automatismul personalului din maternitati si se practica în toata tara, asigurând astfel o buna protectie nou nascutilor. In ceea ce priveste revaccinarile antituberculoase care se practica la anumite vârste, populatia trebuie sa stie ca aceste vârste au fost stabilite în functie de durata protectiei conferita de fiecare vaccinare. Vaccinul utilizat, care este un produs românesc, s-a dovedit la evaluarile facute ca având eficacitate aproximativ egala cu eficacitatea vaccinurilor considerate ca fiind cele mai bune din lume.

în afara vaccinarilor la vârstele prestabilite prin normative, se mai vaccineaza si copiii si tinerii care au venit în contact cu bolnavi de tuberculoza contagiosi, dovediti sau presupusi ca atare. Vaccinarea se aplica numai "contatilor" care nu sînt înca infectati (adica bacilul tuberculozei nu a patruns înca in corpul lor si nu s-a cantonat).

Si pentru cei care sînt deja infectati în momentul investigarii si deci nu pot fi vaccinati BCG, dar care sînt totusi în împrejurimi ce constituie un risc apreciabil de trecere la starea de boala, exista o metoda pentru a-i proteja în mod foarte eficace si anume chimioprofilaxia (ceea ce înseamna o protectie prin mijloace chimice, adica prin medicamente, spre deosebire de protectia prin mijloace biologice, cum este cea conferita de vaccin). Aceasta teste, de fapt, un fel de tratament "anticipat", care urmareste sa distruga microbii din organism ,înainte ca ei sa fi pornit la atac". Si chimioprofilaxia, ca sa-si ajunga scopul, trebuie sa fie urmata cu constiinciozitate, conform indicatiilor medicale. Tocmai pentru garantarea regularitatii prizelor în tara noastra chimioprofilaxia este facuta de personalul medico-sanitar fie la dispensarele medicale, fie în colectivitati (crese, gradinite, scoli etc.).

In sfârsit, la capatul acestei scheme se afla veriga trecerii de la forma de boala necontagioasa la forma de boala care constituie sursa de contaminare. Trecerea este împiedicata daca se instituie" un tratament tuberculo-static cit mai precoce, la cazuri de tuberculoza depistate cât mai precoce, adica surprinse într-o faza cât mai aproape de debutul modificarilor organice. Pentru formele obisnuite pe care le îmbraca tuberculoza, persoana bolnava devine constienta ca este bolnava mult timp dupa debutul real al constituirii leziunilor si, mai ales, întîrzie mult prezentarea la un control medical. Intr-adevar, atunci când tuberculoza pulmonara nu începe cu o hemoptizie (cxpectoralic de (sânge) care alarmeaza totdeauna pe bolnav si pe cei din jurul acestuia, simptomele la început sînt de oboseala pe care persoana bolnava o explica prin eforturile - pe diverse planuri - pe care le-a facut în ultima vreme (în realitate aceste eforturi ca: suprasolicitare profesionala, sarcina, alaptare, îngrijirea prelungita a unui bolnav din familie etc. sînt cele care au slabit rezistenta generala a organismului si au creat conditii favorabile redesteptarii tuberculozei). Eventuala tuse este explicata prin obiceiul fumatului. Si celelalte localizari ale tuberculozei (la oase, la intestine, la rinichi etc.) se însotesc mult timp de simptome vagi, nespecifice, necaracteristice. De aceea, organizatorii de sanatate s-au straduit sa gaseasca metode pentru descoperirea mai devreme a bolii, decît daca aceasta ar fi facut numai la solicitarea de consultatie. Desigur, una din metode este educatia sanitara prin tiparituri si prin conferinte, prin care se îndeamna populatia sa se prezinte la medic în situatii în care s-ar putea sa fie vorba despre tuberculoza, spre exemplu orice persoana care tuseste mai mult de doua saptamâni. Dar exista o metoda tehnica ce a fost imaginata special pentru depistarea precoce a tuberculozelor pulmonare (forma cea mai raspândita si cea mai contaminanta de tuberculoza) si anume microradiografia medicala. Este de dorit ca sa fie îndrumati la cea mai apropiata unitate de microradiografie toate persoanele, ca cele mentionate anterior, cu simptome pulmonare ce dureaza de mai mult de 2 saptamâni si care ar putea fi datorite si tuberculozei (nu numai tusea, dar si oboseala, lipsa poftei de mâncare, putina temperatura spre seara etc.). Indicatiile Ministerului Sanatatii prevad efectuarea microradiografiei la grupe de populatie sau categoriile profesionale sau bolnavi cu risc mai mare decît media generala de a face tuberculoza, cum ar fi spre exemplu diabeticii, silicoticii, dar si altii. Tot cu scopul descoperirii de bolnavi necunoscuti si care nu se stiu bolnavi, sînt instituite niste "filtre" în anumite împrejurari prin care trec mai ales persoane tinere; astfel EC pretinde un examen microradiografie la admiterea în facultati sau alte scoli superioare, la angajari în serviciu, la casatorie (este bine sa se stie ca gasirea unei tuberculoze active la unul din parteneri sau la ambii, nu constituie motiv de împiedicare a casatoriei; legiuitorul nu a urmarit decît avertizarea unui individ care nu se stia bolnav si care astfel va sti sa se trateze, avertismentul considerându-se cu atât mai potrivit, cu cât vine la început de viata matrimoniala, care presupune si procreare). In afara categoriilor de persoane cu risc mai mare de îmbolnavire de tuberculoza la care se indica microradiofotografie, exista obligatia legala de a se prezenta periodic la examen microradiofotografic, cei ce îsi desfasoara activitatea în colectivitati de copii (leagane, camine, scoli sau altele), ori cei care vin în contact cu foarte multe persoane, cum ar fi unii lucratori din comert. Motivul includerii acestor grupe de persoane printre cele care trebuie sa se controleze periodic nu este riscul mai mare de îmbolnavire de tuberculoza, ci faptul ca daca se îmbolnavesc, pot transmite boala multor indivizi cu care vin în contact.

In sfârsit, în situatia ultima, bolnav cu leziuni avansate, devenit sursa de contaminare, revenim la metoda cu care am început aceasta expunere si anume tratamentul, înteles ca mijloc de obtinere a vindecarii individului bolnav si de împiedicare a evolutiei progresiv spre agravare, cum s-ar intampla fara tratament.

Dupa cum s-a putut vedea, fiecarei etape a procesului tuberculos -o privit ca o succesiune de prefaceri biologice petrecute în corpul omului si ca un lant de transmisie de la om la om - îi corespunde cel putin o masura medicala cu eficacitate verificata. Tuberculoza este în prezent o boala partial evitabila si, în orice caz, aproape totdeauna vindecabila (în peste 90% din cazuri). Rezultatele sînt cu atât mai bune, cu cit ne adresam mai din timp medicului. Mai bine un control medical inutil, decat descoperirea prea târzie a bolii. Si, mai presus de orice, trebuie sa dispara conceptia retrograda, potrivit careia tuberculoza era considerata o boala rusinoasa care trebuie ascunsa.